|
|
 ..io-te ce chestii interesante a postat un coleg, pe alt forum.
vio16 a scris:
Un document uluitor. Din el rezulta ca Hitler nu era atit de nebun pe cit l-au
acreditat "mediile" postbelice invingatoare.
Înregistrare senzaţională cu Hitler: "Fără petrolul din România nu
aş fi atacat niciodată URSS-ul"
În iunie 1942, în plin război mondial, Adolf Hitler face o vizită
neaşteptată în Finlanda. Surpriza a fost totală pentru gazde,
care, deşi se aflau în război cu URSS, nu voiau să fie percepute
de sovietici ca un aliat vasal al Germaniei naziste. La întâlnirea
dintre cele două părţi, un microfon "uitat" deschis de către
radioul naţional din Finlanda îl va înregistra pe Hitler având o
discuţie neprotocolară cu mareşalul Mannerheim. Principalul
subiect l-a constituit războiul contra URSS, dar şi importanţa
strategică pentru Wehrmacht a României.
Pretextul utilizat de Hitler pentru a merge în Finlanda a fost
ziua de naştere a mareşalului şi comandantului suprem al forţelor
armate finlandeze, Carl Gustav Mannerheim. Luaţi prin surprindere
de vizita lui Hitler, finlandezi au evitat să îi facă o primire
oficială Fuhrerului. Liderii finlandezii au ales ca loc pentru
discuţii un vagon restaurant ce se afla în apropierea aeroportului
militar de la Immola, din sud-estul Finlandei.
Conform radioului finlandez, întâlnirea a durat o oră şi a avut două părţi. In
prima dintre acestea, care trebuia înregistrată de radio, Hitler a ţinut un
scurt discurs şi un toast în onoarea mareşalului Mannerheim. În cea de a doua
parte, urmau să aibă loc discuţii particulare între Hitler şi Mannerheim.
Hitler n-a ştiut însă că şi acestea au fost înregistrate.
Înregistrarea făcută atunci a fost ţinută secretă în arhivele radioului
finlandez până în 2004.
Inamicul comun: URSS
Răceala cu care a fost primit Hitler în Finlanda are şi o altă explicaţie. O
mare parte din opinia publică finlandeză era reticentă în ceea ce priveşte o
eventuală alianţă cu Germania. Finlandezii s-au aşteptat ca Hitler să le
propună o ofensivă comună contra URSS-ului, ceea ce încălca flagrant linia
adoptată de conducerea finlandeză de a nu lupta pe teritoriul sovietic. De
altfel, Finlanda nu voia să piardă capitalul de simpatie internaţională pe
care şi-l câştigase în urma atacului sovietic.
De partea cealaltă, prin vizita în Finlanda, Hitler voia probabil să se
asigure că Finlanda va continua să lupte contra sovieticilor ţinând pe loc trupe ale
Armatei Roşii, care, altfel, puteau fi transferate pentru a lupta contra
Germaniei. Este posibil ca Hitler să le fi propus oficialităţilor finlandeze o
implicare mai puternică în războiul contra URSS, dar aceştia să fi refuzat.
Din înregistrare, care se termină brusc, lipseşte însă o astfel de discuţie.
Contextul militar al vizitei
După marea contraofensiva lansată de forţele ruseşti pe 5 decembrie 1941, pe
frontul de Est, trupele germane au fost împinse din faţa Moscovei înapoi
înspre oraşul Smolensk. Ofensiva rusă a fost oprită cu mari pierderi de către
armata germană, în februarie 1942, la doar o sută de kilometri de Smolensk.
Armata Roşie a reuşit însă să recucerească oraşul Rostov, punct de mare
importanţă strategică.
Încurajat de succesul contraofensivei de iarnă, Stalin hotărăşte lansarea
unei noi ofensive asupra poziţiilor germane la 12 mai 1942, în zona Harkov.
Ofensiva rusă s-a concentrat pe zona apărată de Armata VI-a germană condusă
de Friedrich von Paulus. După câteva succese iniţiale, ofensiva a fost oprită
de germani, care au contraatacat puternic. Printr-o dublă învăluire în zona
Harkov, germanii au încercuit un sfert de milion de soldaţi ruşi. În ciuda
încercărilor disperate ale ruşilor de a sparge încercuirea, 200.000 de soldaţi
ruşi au căzut prizonieri în mâinile germanilor.
În vara anului 1942, Hitler îşi schimbase obiectivul. Cucerirea resurselor
petroliere din Caucaz şi ocuparea Stalingradului deveniseră ţintele cele mai
importante pentru Wehrmacht, în detrimentul ocupării Moscovei.
Analiza lui Hitler
În înregistrarea făcută publică de radioul finlandez, Hitler face o analiză
pertinentă a situaţiei de pe întreg frontul. Recunoaşte că nu a vrut să fie
prins într-un război pe două fronturi Vest şi Est. "Vremea" l-a obligat să
atace Franţa în primăvara anului 1940 şi nu în toamna lui 1939, aşa cum ar fi
dorit. O altă cauză a întârzierii atacării URSS-ului a fost ... Italia.
Greutăţile întâmpinate de aliaţii italieni, atât în Africa, cât şi (în
special) în Albania şi Grecia au obligat de fiecare dată Germania să sară în
ajutorul aliatului, ceea ce a dus la o întârziere şi la o scădere a forţei de
luptă a Wehrmachtului pe frontul de Est. Hitler mai afirmă că a subestimat
puterea şi înzestrarea armatei sovietice şi că a vrut să atace URSS-ul încă
din 1940. Momentul hotărâtor în luarea acestei decizii a fost întâlnirea cu
ministrul de Externe sovietic Molotov din august 1939.
Despre România
Deosebit de interesante sunt referirile lui Hitler la adresa României.
Fuhrer-ul recunoaşte tranşant faptul că nici măcar nu s-ar fi gândit să atace
URSS-ul fără petrolul românesc. În lipsa celor cinci milioane de tone de
petrol românesc, Wehrmachtul ar fi fost blocat. Coşmarul cel mai mare a lui
Hitler era legat de o posibilă ocupare a României de către URSS în vara anului
1940. Insistenţele lui Molotov în legătură cu garanţia pe care o dăduse
Germania statului român l-au făcut pe Hitler deosebit de suspicios în legătură
cu posibilele intenţii agresive ale lui Stalin la adresa României. Din
nefericire, înregistrarea se opreşte la momentul în care Hitler îi relatează
lui Mannerheim răspunsul pe care i l-a dat lui Molotov în privinţa garanţiilor
acordate României.
Transcriptul înregistrării conversaţiei lui Hitler cu Mannerheim - 4 iunie 1940
Hitler: ... Nici noi n-am ştiut chiar foarte exact ce dimensiuni monstruoase
avea înarmarea acestui stat (URSS, n.r.) Mannerheim: Noi nu ne-am imaginat
deloc aşa ceva în Războiul de Iarnă. În războiul de iarnă nu ne-am fi
închipuit asta, desigur că aveam impresia că sunt bine înarmaţi, dar nu aşa de
bine cum erau în realitate. Iar acum nu mai există niciun dubiu asupra
intenţiilor lor. Hitler: E foarte clar. Au cea mai monstruoasa înarmare la
care se pot gândii oamenii. Deci dacă mie mi-ar fi spus cineva că un stat
poate alinia 35.000 de tancuri, atunci i-aş fi răspuns: "Aţi înnebunit!"
Mannerheim: 35.000? Hitler: 35.000 de tancuri. Până acum am distrus peste
34.000 de tancuri. Dacă mi-ar fi spus cineva lucrul acesta, i-aş fi zis...
"Dumneavoastră" (...) dacă un general de-al meu mi-ar fi declarat că un stat
dispune de 35.000 de tancuri aş fi zis... "Dumneavoastră, Domnul meu, vedeţi
totul dublu sau înzecit. Sunteţi nebun, vedeţi stafii!". N-aş fi crezut
posibil lucrul acesta. Am găsit fabrici, doar una singură, în Kamiroskaia
(?!?) spre exemplu, avea acum doi ani câteva sute (...) habar nu aveam. Acum
se află acolo o fabrică de tancuri, care într-o prima fază avea peste 30.000
de muncitori, iar la terminarea construcţiei peste 60.000 de muncitori, o
singură fabrică de tancuri! Am ocupat-o, o fabrică gigantică! Mase de
muncitori care însă trebuiau să trăiască ca şi animalele. Mannerheim În
regiunea Donetk? Hitler: În regiunea Donetk Mannerheim: Da, dacă ne gândim că
au avut libertate să se înarmeze timp de 20 de ani, peste 20 de ani, aproape
timp de 25 de ani... şi tot, tot ce au avut au cheltuit pe înarmare, numai pe
echipare! Hitler: Numai! Îi spuneam înainte Domnului Preşedinte (al Finlandei,
n. r), că nu mi-aş fi imaginat lucrul acesta înainte, dacă aş fi presimţit
asta, atunci mi-ar fi fost şi mai greu, însă decizia (de a atacă URSS, n.r.)
aş fi luat-o cu atât mai mult. Pentru că nu aveam altă alternativă. Îmi era
clar încă din iarnă '39/'40 că atacul asupra Rusiei trebuia să vină. Însă eu
(...) războiul pe două fronturi, el ar fi fost o nenorocire, atunci am fi
fost distruşi. Astăzi vedem asta mai bine decât puteam atunci. Atunci am fi
fost terminaţi. De fapt eu vroiam, iniţial încă în toamnă anul 1939 vroiam să
realizez campania din vest. Numai permanenta vreme proastă pe care am avut-o
ne- a împiedicat. Pentru că toate armele noastre erau ... sunt arme "de vreme
bună". Sunt foarte fiabile, sunt foarte bune, sunt însă din păcate arme de
vreme bună, am văzut asta şi acum în campania aceasta. Toate armele noastre
sunt desigur proiectate pentru vestul Europei, şi noi cu toţii am fost
convinşi, asta era părerea noastră încă din vremurile vechi, că iarnă nu se
poate purta război. Iar tancurile germane nu au fost testate pentru a fi
pregătite pentru războiul de iarnă, ci din contra s-au făcut probe pentru a
dovedi că iarnă nu se poate purta război. Ar fi fost alta situaţie, mă
înţelegeţi, în toamnă lui 1939 mă aflăm mereu în faţă întrebării, iar eu
vroiam doar să atac în orice caz! Şi aveam convingerea că voi fi terminat
Franţa în şase săptămâni. Însă când s-a pus întrebarea a venit brusc ploaia.
Şi vremea ploioasă durează, iar eu cunosc foarte bine regiunea asta franceză;
şi nici eu nu am putut ignora punctele de vedere a multor dintre generalii
mei, anume că probabil nu am fi reuşit să avansam cu elan, că nu am fi putut
exploata arma tancului, că nu am fi putut exploata nici aviaţia cu pistele
improvizate pe câmp din cauza ploii, am fost acolo că soldat timp de patru ani
în Marele Război. Şi aşa a venit întârzierea aceasta. Dacă aş fi terminat cu
Franţa în anul 1939, altfel ar fi decurs istoria lumii. Aşa a trebuit să
aştept până în anul 1940, şi din păcate n-a mers înainte de luna mai, abia pe
10 mai a fost prima zi frumoasă, pe 10 mai am atacat imediat. Pe 8 mai am dat
ordinul pentru atacul din 10 mai. Şi pe urmă a trebuit să realizăm această
uriaşa mutare a diviziilor din vest către est. Am avut şi acea sarcină,
ocupaţia Norvegiei. Şi în aceeaşi clipă s-a abătut peste noi un, astăzi pot
să-i spun aşa liniştit, un foarte mare ghinion, şi anume slăbirea care a
rezultat în Italia; prin, în primul rând prin situaţia nord-africană, în al
doilea rând prin situaţia din Albania şi Grecia, o nenorocire. A trebuit să
ajutăm, asta a însemnat pentru noi brusc din nou o împărţire a aviaţiei, o
împărţire a diviziilor noastre de tancuri. Când tocmai eram pe cale să
pregătim tancurile aici pentru frontul de est, a trebuit din senin să renunţăm
la două divizii, două divizii mari, până la urmă au fost trei, şi să suplinim
frecvent colo pierderi foarte mari. Au fost lupte sângeroase care s-au dat
acolo în deşert. Toate astea ne-au lipsit foarte mult în est, şi nu aveam altă
alternativă decât decizia care era inevitabilă. Am avut pe urmă o întâlnire cu
Molotov atunci, şi era foarte clar: Molotov a plecat de la întâlnire decis să
înceapă războiul, iar eu m-am despărţit de el cu decizia să i-o iau înainte
dacă e posibil. Căci pretenţiile sale aveau că obiectiv final foarte clar
stăpânirea Europei. Pentru noi deja în toamnă lui 1940 s-a pus necontenit
întrebarea dacă să provocăm o ruptură. Eu atunci am sfătuit mereu guvernul
finlandez să negocieze şi să câştige timp şi să trateze lucrurile
diversionist. Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod
surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de
petrol. Iar noi nu am fi fost gata pregătiţi în toamnă târzie a lui 1940. Dacă
atunci Rusia ar fi ocupat sursele de petrol româneşti, păi atunci Germania ar
fi fost pierdută! Cu 60 de divizii ruseşti treaba s-ar fi făcut. Atunci noi
nu aveam în România forţe militare. Guvernul României ni s-a adresat abia mai
târziu, iar ceea ce aveau ei (armată romană, n. r.) ar fi fost ceva ridicol.
Ăia trebuiau doar să-şi asigure sursele de petrol. Eu nu puteam să mai încep
un război au armele noastre în septembrie sau octombrie, păi asta ar fi fost
imposibil. Nici mutarea armatei către est nu o aveam încă pregătită. A trebuit
mai întâi să punem în ordine armele. Pentru că în cele din urmă am avut
desigur şi de suferit sacrificii în campania din vest. Ar fi fost imposibil să
pornim înaintea primăverii lui 1941. Iar dacă rusul ar ar fi ocupat România în
toamnă lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe
acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite
numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuşi cantităţi
monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate imaginaţiile. Fără
contribuţia a cel puţin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am
putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat. De aceea şi obiectivul
meu a fost de a scurge prin negocieri această perioadă, am fost de
puternici răspundem acestor pretenţii de şantaj. Pretenţiile erau pur şi
simplu şantaj gol-goluţ. Era un şantaj, ruşii ştiau că nu avem încotro, că
eram legaţi în vest, puteau să obţină de la noi orice prin şantaj. Iar abia la
vizită lui Molotov am (...) Astfel negocierile s-au terminat foarte abrupt.
Era vorba de patru puncte. Primul punct, care privea Finlanda, libertatea de a
se apăra în faţă ameninţării finlandeze. Zic eu: " Nu-mi puteţi spune mie că
Finlanda v-ar ameninţă!". Molotov: "Finlanda lucrează împotrivă prietenilor
Uniunii Sovietice, aceştia sunt urmăriţi fără încetare". O mare putere nu
poate permite să-i fie periclitată existenţa de către un stat mic. Îi zic:
"Păi existenţa Dumneavoastră nu e ameninţată de Finlanda. Nu puteţi să-mi
povestiţi mie că existenţa Dumneavoastră ar fi ameninţată de Finlanda". Ba da,
ar exista şi o ameninţare morală a existenţei unui mare stat, şi ceea ce ar
urmări Finlanda ar fi o ameninţare la adresă existenţei morale. Atunci i-am
spus că nu vom mai tolera ca spectatori pasivi un nou război la Marea Baltică.
M-a întrebat care este poziţia noastră în România. Căci noi dădusem garanţia.
Dacă garanţia se îndreptă şi împotrivă Rusiei I- am răspuns atunci că nu cred
că se îndreaptă împotrivă lor, deoarece "doar nu aveţi intenţia să atacaţi
România". "Nu am auzit niciodată că aţi avea intenţia de a invada România. Aţi
spus mereu că Basarabia vă aparţine, dar nu aţi spus niciodată că vreţi să
atacaţi România", Da, zicea el, că doreşte să ştie precis dacă această
garanţie ... (sfârşitul înregistrării) Mannerheim, omul care a ţinut piept
lui Stalin şi lui Hitler Carl Gustaf Emil Mannerheim, omul care a condus
armata finlandeză în faţa trupelor invadatoare sovietice, a fost ofiţer în
armata imperială rusă ajungând chiar să lupte în Primul Război Mondial pe
frontul din România. Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, la data
de 4 iunie 1867. După ce absolvă Liceul Privat din Helsinki , este admis la
Şcoala de Cavalerie "Nicolae" din Sankt Petersburg. Promovează în 1889 şi este
avansat la gradul de "cornet", fiind detaşat în Polonia la un regiment de
dragoni.În ianuarie 1891, Mannerheim a fost transferat să lucreze în Garda de
Cavaleri a Majestăţii Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. A luptat în
războiul ruso-japonez şi a fost avansat la gradul de colonel pentru curajul în
bătălia de la Mukden . În Primul Război Mondial, Mannerheim a fost comandant
de cavalerie pe frontul Austro-Ungar şi Român. Mannerheim a comandat pe
frontul românesc o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpaţi şi
acolo, în toamna anului 1917 s-a conturat decizia de a servi armata ţării sale
în situaţii critice. După ce dovedeşte competenţă în timpul luptelor împotriva
forţelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincţii ale
Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe. În aprilie 1917 Mannerheim a fost
avansat la gradul de general locotenent. A căzut în dizgraţia noului guvern
care îl privea ca pe unul din ofiţerii ce nu a susţinut revoluţia. Acesta este
momentul în care Mannerheim devine anticomunist convins. |
|
|
- ai zis bine... 
..si date la tzigani resturile... 
.. duminica... 