|
|
not so much fun but...
NICOLETA HUSZTI
Cocalarul şi vinul sfinţit
Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat
cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi
umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele
peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit
nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam
şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu
muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori
în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost
implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe
unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era
de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele
sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era
neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de
proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile
dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai
multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi
comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul
să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este
temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de
modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi
cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu
mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului.
Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările
mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări
pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui
i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de
înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus
serios, în mod neaşteptat:
- Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom` profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am
lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au
dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu
vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o
serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi
povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul
lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe
picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat:
- Dom` profesor e de-acum fratele meu şi tre` să spuneţi tuturor băieţilor că
cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au
evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele
blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un
pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente
au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai
atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărşi şi două
lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi
le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu
severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la
autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze
pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan
internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism,
pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe
directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am
împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit
dintre "cei buni" şi "cei răi", dintre interlopi şi universitari, făcând din
relaţia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens
la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare
la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că
spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja
şmecher - cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei
mai influenţi puscăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene
sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au
vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri
neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de
caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor
autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie
recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu
el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a
fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune
lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă
imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de
sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare
condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu
fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu
bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii
pentru toţi cocalarii zonei. Însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au
cântat la această petrecere, iar versuri precum: "puşcărie, puşcărie / urâtă
mi-ai fost tu mie" ori "n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor" au
răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi
le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. "Dom`
profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept" a fost refrenul cel mai
cântat în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi
vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi
despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de
optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de
la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a
mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut.
Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică - lucru neobişnuit pentru
el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul
detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii
ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la
furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale
alături de Traian Băsescu - idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande.
Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui
Mădălin se ştergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente
şi personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva
prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva
pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu.
Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul
Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele
lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele
Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră,
cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna
cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru
cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să
plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în
spatele lui. Toţi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul
Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă
pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o
coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri.
Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe muntele sfânt prin
corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul
nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre
noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a
spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se
va împlini abia peste alţi 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va
apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul" . Altuia i-a spus că
va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va
potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a
avut în urmă cu un an şi jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt,
aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi
şi m-a întrebat:
- Dom` profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit
celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu
Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire
acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau
acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de
care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o
icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de
minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.
- Mădălin? - l-am întrebat nesigur.
- Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o
curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în
sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am
pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.
- Ştiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi
mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
- Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
- Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după
eliberare. Ţii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc?
N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi
mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a
cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima
oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara
Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ,
iar după ce am primit numele Varnufie am venit pustnic aici. M-am mutat în
chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în stâncă
lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină
mare ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o
icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea
agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar
când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o
port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor,
minciunile şi greşelile vieţii lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un
cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe
care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele
alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei
şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum
la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus
să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu
Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile şmenaru, lui Vasea de la parter, lui
Gigi Bale Lungi şi lui AdiţăFrumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta
lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de
Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul
lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea
constatată, după care ne-am despărţit.
Ieri însă sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre
Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone
de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România.
Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar
dispărea. I-am spus acest plan unui important lider politic, apropiat al
Preşedintelui Traian Băsescu.
- Eşti nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoateţi
ideea asta din cap.
Bruno Stefan,
Lector,
Universitatea Politehnica Bucuresti
12 aprilie 2010
|
|
De noi depinde, de fapt, sa stie ca NU au voie. Stiu parintzi carora plozii li se c*ca shi'n gura, daca vor. Vorba lu' nea Georgica- Cine'i prost, sa moara!
